roenfr

Expoziție tematică

„Dumitru Matcovschi, poetul - simbol al Basarabiei.

85 de ani de la naștere”

Biblioteca Națională a Republicii Moldova în parteneriat cu Biblioteca Parlamentului Republicii Moldova, organizează expoziția cu genericul „Dumitru Matcovschi, poetul - simbol al Basarabiei. 85 de ani de la naștere”, care valorifică și promovează rolul personalității renașterii naționale, care a stat strajă la hotarele libertăţii Republicii Moldova. Opera lui Dumitru MATCOVSCHI a reuşit să pătrundă adânc în sufletul neamului şi al poporului, fiind simbolul rezistenței și continuității prin cultură, al spiritului românesc în spațiul unic și unitar al poporului nostru de pe cele două maluri ale Prutului. Expoziția conține opera scriitorului, volume de poezii, proză, dramaturgie, monografii, albume, CD-uri cu cântece pe versurile poetului, ediții periodice etc. Vor fi prezentate primele volume de versuri („Maci în rouă”, 1963), romane, volume de dramaturgie, lucrări semnate de Dumitru Matcovschi după anii de luptă pentru viață, etc.

Publicațiile sunt sistematizate în compartimente: Viața și activitatea literară, științifică și politică; Poezie, proză, dramaturgie; Cântece pe versurile lui Dumitru Matcovschi; Dumitru Matcovschi – pilon al demnității naționale.

Expoziția va fi deschisă pentru vizitatori în perioada 18 octombrie – 18 noiembrie 2024, Muzeul Parlamentului Republicii Moldova (bld. Ștefan cel Mare și Sfânt, 105).

SETTIMANA DELLA LINGUA ITALIANA NEL MONDO

SĂPTĂMÂNA LIMBII ITALIENE ÎN LUME

EDIȚIA XXIV

Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Ambasada Italiei în Republica Moldova în colaborare cu Biroul de Cooperare Elvețiană, organizează Settimana della Lingua Italiana a Chișinău = Săptămânii Limbii Italiene în Lume, ediția XXIV, cu genericul „L’Italiano e il libro: il mondo fra le rigne= Limba italiană și cartea: lumea dintre rânduri". Evenimentul este organizat sub Înaltul Patronaj al Republicii Italiene.

În programul evenimentului sunt incluse: donație de carte precum și a ediției facsimil a manuscrisului „Codice Valois” din partea Ambasadei Italiei în Republica Moldova; expoziție tematică „Giganții literaturii Renașterii italiene – Francesco Petrarca, Ludovico Ariosto, Torquato Tasso”; expoziție de pictură a artistei Mari Iurskaya, etc.

Evenimentul va avea loc la 15 octombrie 2024, ora 17.30, spațiul expozițional/Sala de Lectură, bloc central, et. 2 (str. 31 august 1989, 78A).

Sesiuni educațional- interactive

„Platforma Europeană – Abordări participative ale patrimoniului cultural digital”

În cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului 2024, Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează o serie de sesiuni educațional-informative interactive cu genericul „Platforma Europeană – Abordări participative ale patrimoniului cultural digital”. Sesiunile urmăresc să promoveze și să valorifice patrimoniul cultural digital european, oferind tinerilor o platformă pentru a descoperi și explora modalități de integrare a resurselor digitale în educația artistică și culturală. Platforma Europeana oferă acces la o colecție vastă de resurse digitizate ale patrimoniului cultural european, aducând arta și istoria mai aproape de studenți și profesori prin intermediul tehnologiilor moderne.

Sesiunile includ prezentări interactive, discuții și exerciții practice, oferind o abordare participativă în procesul de învățare, organizate de Centrul Pro-European de servicii și comunicare și Centrul Național de Digitalizare, Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.

Sesiunile interactive se desfășoară în perioada septembrie – octombrie 2024, Sala de lectură Centrului Pro-European de servicii și comunicare, bloc central, of.23, et. 3 (str. 31 august 1989, 78A).

Detalii - https://tinyurl.com/33vdypn2

Expoziție de documente

„Artistul în căutarea sinelui – Iurie Canașin – 85 de ani de la naștere”

Biblioteca Națională a Republicii Moldova invită publicul să viziteze expoziția cu genericul „Artistul în căutarea sinelui – Iurie Canașin – 85 de ani de la naștere”. Expoziția este organizată în scopul promovării valorilor culturale naționale și a creației artistice contemporane, în special, a activității artistice, pedagogice și manageriale a maestrului Iurie Canașin, reprezentantul Generației de Aur a artei plastice moldovenești, sculptor și grafician, Artist al Poporului, profesor universitar, dr. în filosofie, Maestru Emerit în Artă, deținător al Ordinului Republicii, laureat al Premiului Național.

Expoziția cuprinde documente (enciclopedii, dicționare, albume, monografii, ediții periodice etc.) care descrie activitatea artistică și profesională a lui Iurie Canașin, articole ale colegilor și criticilor de artă cu referire la opera sculptorului și recenzii la expozițiile personale.

Expoziția poate fi vizitată până la 30 octombrie 2024, spațiul expozițional Sala Arte și hărți”, blocul II (str. 31 august 1989, 78).

Salon de artă

Expoziție de pictură

„Arheologia memoriei, de Eleonora Brigalda"

Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează Salonul de Artă în cadrul căruia va fi vernisată expoziția de pictură cu genericul „Arheologia memoriei", autor Eleonora Brigalda, în scopul promovării valorilor culturale naționale și a creației artistice contemporane.

Expoziția reflectă o căutare interioară, o cercetare artistică a memoriei personale și colective. Lucrările expuse reprezintă o invitație la redescoperirea trecutului și la reevaluarea importanței memoriei în construirea identității noastre. Eleonora Brigalda explorează teme adânc înrădăcinate în istoria și identitatea culturală a Moldovei, inspirate de arheologie, elemente etnice și simboluri arhetipale, este o incursiune în straturile arheologiei spirituale și etnice ale Moldovei, printr-o abordare simbolică și profund personală a temelor sciților și ale tradițiilor locale. Prin intermediul lucrărilor expuse, pictorul ne invită să reflectăm asupra rădăcinilor noastre culturale, asupra modului în care tradițiile străvechi continuă să ne influențeze și să modeleze identitatea.

Expoziția va fi deschisă din 9 octombrie 2024 – 30 octombrie 2025, spațiul expozițional, parter, blocul central (str. 31 August 1989, nr. 78 A).